Un articol pe care trebuie să-l citească orice părinte


Un articol pe care trebuie să-l citească orice părinte

Un articol pe care trebuie să-l citească orice părinte

Deși știm foarte bine că cei mici absorb informația ca un burete, se poate întâmpla să nu știm cum să gestionăm anumite situații, și să-i încărcăm, fără să vrem, cu temerile și blocajele noastre.

Este adevărat că nimeni nu ne învață cum să fim părinți. Cu toate că există o grămadă de cărți și cursuri, fiecare om este diferit, fiecare copil este special.

Și noi la rândul nostru avem o grămadă de convingeri preluate de la părinții noștri, sau din mediul în care am crescut, care ne blochează să ne atingem obiectivele, sau fac acest proces foarte dificil.

În ceea ce îi privește pe cei mici, nu există o rețetă universal valabilă, dar se pot totuși urma niște sfaturi.

Sunt destul de mulți părinți care se simt depășiți de situație, care nu știu cum să gestioneze anumite comportamente ale copiilor, motiv pentru care au impresia că nu se mai înțeleg cu ei. Au apărut și foarte multe pseudo-probleme, care sunt de fapt generate de nişte aşteptări nerealiste moştenite de-a lungul anilor.

Ne aşteptăm ca cei mici să fie cuminţi, să nu se murdărească, să fie politicoşi, să împartă, să mănânce tot. Toate aceste aşteptări nu sunt nimic altceva decât nişte tipare, nişte frici pe care le avem de fapt noi. Frica de a fi judecaţi de ceilalţi este una dintre cele mai mari. Ea stă ascunsă sub pretextul educaţiei. Credem că ne dorim copii educaţi, dar de fapt ne temem de ce vor crede ceilalţi dacă cei mici încalcă acele reguli de comportament.

Îi obligăm să salute, fără să ţinem cont de dorinţele lor, îi scotem în parc în hăinuţe albe, curate, şi nu îi lăsăm să se joace ca să nu se murdărească, spunându-le în nenumărate rânduri că sunt nişte purcei.

Dragi părinţi, cei mici trebuie să se bucure de viaţă. Este ok să se joace în pâmănt. Un pachet de şerveţele umede purtat în geantă rezolvă problema, iar hainele se spală. Şi…oricum..la vârsta la care se joacă aşa…le rămân mici foarte repede. Nu trebuie să fie îmbrăcaţi la 4 ace în parc. Nu fac parada modei, şi nici nu îi judecă nimeni. Nici pe ei, nici pe voi. De fapt…în parc….majoritatea părinţilor sunt prea preocupaţi să butoneze telefoanele.

Iar dacă un copil a spus ceva sincer, şi noi îl numim obraznic, nu facem decât să-l transformăm într-un introvert. El va învăţa că nu este ok să se exprime sincer, să-şi spună părerea cu încredere. Se vor aduna frustrări, care mai devreme sau mai târziu vor refula. Iar atunci vom merge cu ei la…psiholog…

Foarte mulţi părinţi merg pe principiul că cei mici trebuie să asculte de cei mari, dar dacă ar avea idee câte pot învăţa ei de la copii…

Cei mici nu au tipare, şi sunt mult mai deschişi. Dacă sunt încurajaţi, ei pot găsi soluţii mult mai simple şi mai eficiente.

Dacă noi, ca părinţi, vrem să facem tot în locul lor, motivând că “sunt prea mici”, “mă grăbesc”, “nu am timp să stau după tine”, nu facem altceva decât să le diminuăm încrederea în ei.

Dacă le este frică să încerce ceva nou, nu trebuie să-i etichetăm că fiind leneşi sau fricoşi, ci să-i încurajăm. Să se simtă protejaţi, să prindă încredere. Noi, ca părinţi, suntem cei care trebuie să le fim alături, să le insuflăm această încredere, curajul de a spune ce gândesc fără să se teamă de consecinţe, să aibă încredere nu numai în ei, ci şi în ceilalţi.

Nu îi învăţăm să împartă, obligându-i să o facă. Se învaţă prin exemplu. Şi nu este obligatoriu să împarţi tot, ori de câte ori ţi se cere. Trebuie să ştie că există o limită, iar asta nu îi face nici răi, nici egoişti. Îi va ajuta mai târziu în viaţă să aibă puterea de a zice nu relaţiilor abuzive, relaţiilor toxice, în care numai li se cere, fără a li se oferi nimic în schimb.

Trebuie să ţinem cont că tot ce îi învăţăm când sunt mici, pentru ei va deveni un tipar. Dacă sunt trataţi cu indiferenţă de părinţi, vor atrage relaţii similare ca şi adulti, pentru că li se va părea normal. Dacă vor fi abuzaţi (iar la vârste fragede, abuz poate însemna şi o palmă atunci când ei spun ceva sincer şi sunt catalogaţi ca obraznici), vor atrage mai departe relaţii abuzive, în care nu se vor putea exprima cu încredere, iar viaţa lor va deveni un iad.

Dacă simţiţi că “nu vă mai înţelegeţi cu cei mici”, că sunt obraznici, că au scăpat de sub control, poate că nu pedepsele sunt cea mai bună soluţie, ci o altă abordare.

Eu vă stau cu drag la dispoziţie cu ateliere pentru părinţi, cu şedinţe de consiliere 1 la 1 (inclusiv la distanţă), prin care vom creşte copilaşi siguri pe ei, care vor şti să-şi pună în valoare talentele şi care vor avea o viaţă fericită.

Pentru programări puteţi trimite un email la alice@ascuns-la-vedere.one, folosind formularul de aici, sau la telefon 0774452772.

Atelierele se ţin cu un număr de minim 5 părinţi.