Cauzele dezechilibrelor de greutate


Cauzele dezechilibrelor de greutate

Cauzele dezechilibrelor de greutate

Am vorbit despre o parte din cauzele dezechilibrelor de greutate (pierderea sau câştigarea de kilograme în exces) în articolul de aici.

Vom continua cu o cauză mai puţin cunoscută care este responsabilă în special pentru câştigarea în greutate.

Emoţiile neexprimate.

De ce? Pentru că de multe ori ne “înghiţim cuvintele”, iar asta se pare că îngraşă mai rău decât orice mâncare.

Poate că sunt situaţii în care educaţia nu ne permite să ne exprimăm liber. Apare un blocaj în zona chakrei gâtului, şi de aici, o dereglare a glandei tiroide. Aceasta este o glanda în formă de fluture, poziţionată în partea din faţă a gâtului. Unul dintre cele mai întâlnite semne ale problemelor cu glanda tiroidă este scăderea sau creşterea bruscă în greutate. Creşterea în greutate se datorează nivelului scăzut de hormoni tiroidieni, pe când scăderea în greutate se datorează unui nivel crescut al aceloraşi hormoni. Totuşi, creşterea în greutate este mai întâlnită în cazul problemelor tiroidiene.

Poate că din cauza unei stime de sine scăzute nu exprimăm idei geniale, care clocotesc înăuntrul nostru. Planuri măreţe, visuri care aşteaptă nerăbdătoare să devină realitate, toate acestea, în loc să crească fiind exteriorizate, cresc în interiorul nostru, şi noi odată cu ele, în greutate.

Emoţiile neexprimate sunt şi ele la fel de importante, şi pot influenţa greutatea corporală. Fie că este vorba despre ură sau iubire, prin neeliberarea lor greutatea noastră poate avea de suferit. De multe ori, acestea determină şi apariţia tumorilor.

Oamenii care câştigă foarte mult în greutate sunt cei care ţin în ei sentimente şi gânduri. De multe ori au un suflet mare, şi sunt foarte generoşi, dar au o stimă de sine scăzută, căzând în plasa comercială a greutăţii perfecte şi a siluetei de viespe. Ce uită aceşti oameni minunaţi este că încă din antichitate, frumuseţea înseamnă forme rotunjite. Arta, şi în special sculpturile din acea vreme, înfăţişează femei departe de a fi fotomodelele de astăzi, dar totuşi cu o frumuseţe aparte. Ei preferă să nu îşi exprime sentimentele de frica de a nu ieşi în lume, de a nu fi judecaţi sau criticaţi pentru aspectul exterior, şi astfel se creează un cerc vicios.https://www.ascuns-la-vedere.one/wp-admin/post.php?post=548&action=edit

Unul dintre principalele sentimente care stă la baza câştigării în greutate este neputinţa.

Fie că este vorba despre neputinţa de a ajuta pe cineva drag (inclusiv animale), fie că este vorba despre sentimentul de neputinţă de a face bani (de a supravieţui), avem tendinţa de a percepe situaţia ca pe una de criză (sau care precede una de criză), iar corpul reacţionează în conformitate, făcând provizii. Există o legătură foarte puternică între gândurile noastre şi modul în care corpul reacţionează, chiar dacă acele idei sunt fictive, chiar dacă sunt doar scenarii pe care noi ni le imaginăm pe baza experienţelor avute, sau a informaţiilor preluate din media sau de la diferite persoane. De aceea este foarte important să ne facem curăţenie în primul rând în mintea noastră. Dar aceste idei transformate în blocaje sunt stocate de cele mai multe ori în subconştient.

Practic, aceste blocaje ne înpiedică să exprimăm ce simţim, iar acest lucru duce la dezechilibre de greutate, datorate dereglarii chakrei gâtului.

Sunt 2 tipuri de a reacţiona la ceea ce simţim care sunt extrem de dăunătoare.

  1. Negarea.

Negarea apare în special în cazul gândurilor care provoacă durerea, şi este o reacţie normală de apărare. În special pierderea cuiva drag este percepută de multe ori ca pierderea unei părţi din noi. Acest lucru este datorat legăturii foarte puternice care există. Vom vorbi despre asta într-un articol următor mai pe larg. Ideea este că dacă nu conştientizăm această stare, vom încerca fie să acumulăm kilograme pentru a umple acel gol care avem impresia că a rămas, fie vom pierde kilograme, pentru a “scăpa” de durerea care pare să ne îngreuneze, pare să apese pe umerii noştrii. Mai poate apărea şi sentimentul de neputinţă, despre care am discutat mai sus, de vină, şi atunci apare autopedepsirea. Prin toate acestea, noi de fapt încercăm să negăm evenimentul respectiv, şi să readucem o stare de echilibru.

  1. Neexprimarea

Sentimentele neexprimate (sau nevindecate) sunt şi mai periculoase. Ele provin de la blocaje ale chakrelor, în special a primelor 3.

Cel mai des întâlnit este cazul iubirii. Ne ferim să exprimăm acest sentiment care este poate cel mai minunat din lume, din cauza blocajelor care ţin de încrederea în sine. Deşi aparent se poate crede că blocajul este pe chakra inimii, atâta timp cât putem simţi iubire sinceră, blocajul este în altă parte, cel mai probabil la chakra plexului solar, care ţine de puterea personală, de încrederea în sine.

Atunci când ne place cineva ca şi partener, avem tendinţa de a deveni timizi, de a evita persoana respectivă, pentru că ne este greu să nu ne dăm de gol. Starea naturală este cea de sinceritate, de deschidere, dar noi am căpătat anumite blocaje, ca urmare a educaţiei primite, a ideilor limitative preluate din diferite surse. Încercăm să ascundem ce simţim, să negăm, sau jucăm o grămadă de jocuri, în urma cărora tot noi avem de pierdut. Acest lucru se datorează în mare parte unor blocaje pe chakra plexului solar, chakra puterii personale şi a încrederii în sine. Deşi am putea fi tentaţi să vedem blocajul pe chakra inimii, el are principala sursă pe cea de-a treia chakră, şi, de aici, pe chakra gâtului, ca o urmare. Lipsa încrederii în sine (chakra 3) duce la frica de a exprima ceea ce simţim (chakra gâtului), şi de aici pot apărea probleme ale glandei tiroide.

Un alt sentiment care are efecte nocive asupra noastră este gelozia. Are ca punct de plecare tot un blocaj pe chakra 3. Apare tot ca urmare a lipsei de încredere în noi. Fie că este vorba că vom pierde ceea ce am obţinut deja (partenerul de viaţă, sursa de venit, etc), moment în care tindem să compensăm prin mâncat excesiv, fie că avem impresia că nu vom reuşi să facem ceea ce dorim la timp (pentru că alţii sunt înaintea noastră), sau că va fi foarte greu (pentru că alţii sunt mai buni decât noi), şi atunci apare tendinţa de pierdere în greutate, de uşurare a situaţiei.

Vă ofer în articolul următor o meditaţie de curăţare şi activare a chakrelor, care va ajuta la curăţarea acestor blocaje.

Dacă aveţi nevoie de ajutor pentru a identifica sursele care stau la baza dezechilibrelor de greutate, dar şi pentru a scăpa de dependenţele pe care le avem ca urmare a lor (mâncat, fumat, etc), vă stau în continuare la dispoziţie pentru consiliere spirituală la distanţă, GRATUIT. Tot ce trebuie să faceţi este să completaţi formularul de aici.

Cu mult drag,

Alice